Bucătăria Dealul Morii

Bucătăria Dealul Morii este locul în care, atunci când veți vizita Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor, veți avea ocazia să savurați mâncăruri inspirate de atmosfera vremurilor de altădată, potrivite gustului vostru. Mai mult decât atât, prin contribuția voastră, bătrâni și familii cu o situație materială precară vor fi ajutate pe termen lung cu mâncare caldă, pregătită de oameni din comunitate. Susțineți Bucătăria Dealul Morii, o bucătărie socială, de care ne vom putea bucura împreună, ajutând și comunitatea din zona Comanei!

140
susținători
0 zile
rămase
52.200 RON
din 33.000 RON
158%
Această campanie s-a încheiat.

De mai bine de 5 ani primim sugestii de la voi să completăm bucuria meșteșugurilor cu simplitatea unei mese tradiționale, care să descopere savori de altădată, adaptate gusturilor oamenilor moderni.

Avem deja o clădire numai bună pentru a fi bucătărie, trebuie doar să o amenajăm și să o dotăm cu echipamentele necesare. Avem două doamne talentate, pe Carmen și pe Mari, din comunitate, gospodine neîntrecute, care de-abia așteaptă să vă răsfețe cu bunătăți gătite cu drag, după rețete din zonă. 

Clădirea ce va găzdui Bucătăria Dealul Morii

Cu acest gând am pornit campania de crowdfunding pentru Bucătăria Dealul Morii și contăm pe voi și de această dată să ne fiți alături! Contribuția voastră ne ajută să vă oferim o experiență de ținut minte, care să transpună în lumea actuală povești cu miez din tradiție, pentru hrana sufletului și a trupului! Toate acestea cu implicarea și în sprijinul comunității din care facem parte. Pentru că vom lucra cu oameni din comunitate, în special femei, o parte dintre ele având mai mult de 45 de ani și șanse foarte mici de angajare în altă parte. În același timp, urmărim un scop social: să oferim masă caldă pentru persoane cu situații materiale precare, în special bătrâni singuri și familii cu mai mulți copii.

Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana

Moara de hârtie este o capsulă a timpului în care exponatele istorice de tipar, legătorie de carte sau realizarea hârtiei de mână te poartă într-o călătorie inedită. În Satul meșteșugurilor, te simți ca la bunicii de odinioară, din frumoasele sate românești, însă într-o atmosferă cu accente contemporane, în care inovăm și adaptăm tradiția. 

Satul meşteşugurilor din Comana

Construite din temelie începând cu 2011 la Comana, la mai puțin de o oră distanță de București, Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor aduc mai aproape de modernitate farmecul meșteșugurilor, a copilăriei și a traiului tihnit. Până în prezent, mii de copii și adulți au petrecut la noi timp de calitate în atelierele de hârtie de mână, tipar înalt, legătorie de carte, țesut la război, lucrul cu papura, fierărie, modelaj ceramică și lucru în lemn. 

Copiii deprind meşteşugul ţesutului

Am început de la meșteșuguri și meserii uitate și le-am transformat în experiențe care propun o înțelegere mai amplă a trecutului și prezentului, pentru un viitor mai înțelept. De 9 ani dovedim că se poate trăi din meșteșuguri în România secolului XXI. Treisprezece oameni din comunitate lucrează în mod permanent în Ansamblul Moara de hârtie - Satul meșteșugurilor, organizând ateliere pentru adulți și copii, demonstrând meșteșugurile în timpul programului de vizitare din week-end și realizând obiecte manufacturate în serie mică. Toate acestea ajutând de fiecare dată când am putut comunitatea din care facem parte. 

Indicator către Ansamblul Moara de hârtie - Satul meşteşugurilor din Comana

În condițiile efectelor pandemiei, nevoia de sustenabilitate ne-a condus mai aproape de realizarea mai vechiului vis de a oferi, pe lângă aventura culturală și educativă a experienței meșteșugurilor, și o experiență culinară la înălțime, la Bucătăria de pe Dealul Morii, locul cel mai înalt din Comana. Am studiat cu atenție ce înseamnă deschiderea unei bucătării, am primit cu deschidere și recunoștință sfaturi de la oameni cu experiență în domeniu, am verificat cu autoritățile condițiile autorizării, toate cu gândul de a porni cu dreptul în aventura noastră în domeniul culinar. Vom folosi în pregătirea bucatelor noastre ingrediente de sezon de la producători din zonă, vă vom propune să redescoperim împreună rețete vechi, rețete din zona noastră și nu numai, potrivite gusturilor voastre.

Recompensele

Recompensele pe care vi le propunem sunt create să ofere nu doar experiențe culinare, dar și experiențe culturale. Sunt atât de frumoase încât nu ezitați să luați mai multe diferite, sau mai multe bucăți din aceeași recompensă! Am gândit două tipuri de recompense: recompensele pentru voi și recompensele #ajutor pentru comunitate. La cele din urmă, pe lângă sprijinul pentru bucătărie, se adaugă și fapta bună pe care o faceți, oferind mâncare gătită, proaspătă, caldă pentru persoane din comunitate care au nevoie de ea. 

Dealul Morii este locul de întâlnire în care vă invităm să veniți ca să vă oferim recompensele pe care le alegeți in cadrul campaniei. În cazul excepțional în care nu puteți veni la Comana să preluați recompensele, vi le vom trimitem prin curier. La costul recompensei se va adăuga costul de livrare, în funcție de greutate și destinație. Recompensele #ajutor pentru comunitate le vom duce noi la cei care au nevoie de ele. 

Am gândit o mulțumire pentru cei care vor să sprijine proiectul Bucătăriei Dealul Morii fără nicio așteptare a ceva în schimb, dar și o metodă modernă de comunicare electronică a unei rețete străvechi. Și nu orice fel de rețetă, ci una oferită cu autograf de Kera Calița de la Locanta Jariștea, doamna Aurora Nicolau. 

Pentru amatorii de cărți și dichisuri, vă oferim două cărți de colecție, cu autograf. Avem o cărticică cu rețete de la doamna Ana Blandiana, despre care nu multă lume știe că a locuit mai mult de 35 de ani la Comana. Cărticica cu un tiraj de doar 100 de exemplare numerotate și semnate de autoare va avea copertele din hârtie de mână și interiorul din hârtie reciclată, fiind legată de mână în Atelierul-muzeu Moara de hârtie. Odată cu cărticica veți primi și o scrisoare de mulțumire imprimată pe hârtie de mână cu inserții de plante.

Istoricul Georgeta Filitti ne provoacă să descoperim rețetele culese de cinci brașovence de la soții din protipendada orașului, mătuși, prietene ori guvernante nemțoaice sau unguroaice. Toate exemplarele sunt semnate de D-na Georgeta Filitti și sunt însoțite de un carnet de însemnări din hârtie reciclată, realizat pe echipamentele istorice de legătorie din Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana, în care vă puteți nota propriile voastre rețete!

Avem apoi „Bilete Hypothecare”. De ce „Bilet Hypothecar”? Pentru că așa s-au numit primele bancnote românești, emise în 1877, înainte de înființarea Băncii Naționale a României și a sistemului monetar al leului. Biletul Hypothecar va fi emis în format electronic și va putea fi folosit pentru achitarea parțială a mesei servite, diferența putând fi achitată numerar sau cu card bancar. Le-am gândit cu valori diferite, pentru familii, pentru grupuri care participă la evenimente la Comana sau pentru petreceri, mai mici sau mai mari. Bonurile pentru familii pot fi folosite în timpul programului de vizitare al Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (conform programului afișat pe www.moaradehartie.ro). Cele pentru grupuri sau petreceri necesită o programare cu cel puțin 10 zile înainte. Alte activități în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana se achită separat. 

Biletele Hypothecare #ajutor pentru comunitate oferă mese calde pentru oameni din Comana și satele din jur. La finalizarea campaniei, te vom contacta pentru a ne spune dacă ai optat să iei Biletul Hypothecar pentru tine sau ca #ajutor pentru comunitate. Am identificat deja cazuri în care ajutorul tău este mai mult decât binevenit. Vom ajuta cu mâncare gătită pe A., fetița de 4 ani care de-abia așteaptă să meargă la grădiniță, când se vor termina restricțiile, și care locuiește singură cu tatăl ei într-o cocioabă din paiantă. Vom merge și la doamna S., rămasă fără niciun venit după decesul unei rude care avea pensie. Se vor bucura de bucatele noastre și cei patru copii, între 4 și 16 ani, de care are grijă singură bunica lor, doamna I…. şi exemplele pot continua. 

Darul de Crăciun conține atât de-ale gurii cât și mici obiecte lucrate cu drag de colegii noștri din Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana. 

Turul Comanei este o raritate de care trebuie să profitați! Pasionat de istorie, Ion Georgescu a strâns toată documentația pe care a găsit-o cu privire la istoria, cultura și viața Comanei. Timpul lui este dedicat proiectelor derulate de Asociația Moara de hârtie, însă acum s-a hotărât să organizeze ceea ce de mult dorea și simțea că lipsește – un tur al Comanei care să prezinte părțile nevăzute sau neștiute ale istoriei mai vechi, dar și mai recente. Bineînțeles că parte a turului va fi și o gustare la bucătăria din Dealul Morii! Cei care doresc să participe la tur vor putea opta pentru unul din cele 3 tururi ce vor fi programate în primăvara și vara anului 2021. 

Recunoașterea ca susținător, sponsor sau mecena este pentru cei care cred foarte mult în povestea noastră și vor să sprijine substanțial Bucătăria Dealul Morii. Susținerea voastră se va concretiza și în sprijinirea cu mâncare caldă a celor care au nevoie. 

Bugetul

Bugetul propus pentru această campanie de crowdfunding pentru Bucătăria Dealul Morii este de 33.000 de lei. Banii vor merge către echipamente de bucătărie, către materii prime și către salariul bucătăreselor. Dacă finanțarea va ajunge la 50.000 de lei, ne vom bucura foarte și vom adăuga un sistem de încălzire solar al apei și echipamente care ne ajută să compostăm cât mai multe dintre deșeurile care rezultă din pregătirea hranei. Dacă vom depăși 70.000 de lei, vom săpa o fântână pentru vizitatorii și clienții noștri și vom îmbunătăți eficiența energetică a clădirii ce adăposteşte bucătăria. Bineînțeles, cu cât mai multe recompense #ajutor pentru comunitate, cu atât mai mulți oameni sărmani se vor bucura de masă caldă și gustoasă de la Bucătăria Dealul Morii. 

Parteneri

Kera Caliţa de la Locanta Jariștea ne-a inspirat în alegerea rețetelor și ne va fi sprijin în rezolvarea greutăților inerente începuturilor. Alţi bucătari și proprietari de restaurante, care au ales să nu le facem public numele, ne-au ajutat până acum și ne vor ajuta și în continuare în gândirea fluxului de lucru și în formarea personalului. Prietenii de la Mânăstirea Comana și Parcul Natural Comana ne-au îndrumat către furnizori locali de materii prime, proaspete și curate. Bătrânele satului ne-au dat rețete vechi, din tinerețile lor, din care să ne inspirăm pentru preparatele noastre. 

Calendar și etape

Recompense transmise pe email în termen de 7 zile de la încheierea campaniei de crowdfunding:

  • Rețeta Kerei Calița
  • Biletele Hypothecare

Recompense ce pot fi ridicate de la Comana imediat după încheierea campaniei de crowdfunding:

  • Cărticelele doamnei Ana Blandiana
  • Cartea de bucate editată de doamna Georgeta Filitti
  • Darurile de Crăciun

Recompense ce vor fi gata odată cu deschiderea către public a Bucătăriei Dealul Morii (estimată pentru martie 2021):

  • Proiecția numelor pe clădirea Atelierului-Muzeu Moara de hârtie din Comana
  • Plachetele de lemn pentru mecena

Recompense ce vor fi primite începând cu primăvara anului 2021:

  • Tururile ghidate ale Comanei

Recompensele #ajutor pentru comunitate vor fi distribuite începând cu 21 decembrie 2020 către beneficiarii din Comana și satele înconjurătoare. 

FAQ (întrebări și răspunsuri frecvente)

Pot alege mai multe recompense diferite? Dar mai multe recompense din aceeași categorie?

Da, și chiar ne ajută mult! Cu cât valoarea recompenselor crește, cu atât suntem mai aproape de visul nostru de a deschide bucătăria pe Dealul Morii. Pentru moment, va trebui să faceți însă plăți separate pentru fiecare recompensă în parte.

Ce fel de mâncăruri vom găsi la Bucătăria Dealul Morii?

Mâncăruri bune și gustoase gătite de gospodine din Comana: mâncăruri la ceaun (tocănițe, fasole cu afumătură), ciorbe (ciorbă de găină la ceaun, borș de pește), supe (supă de pui cu tăiței de casă, cremă de ardei copţi), plăcinte dulci și sărate (cu brânză, dovleac, mere), cozonaci, găluște cu prune, mâncare de gutui, gogoşi sau clătite. Nelipsită va fi pâinea caldă, în special așezată pe frunze de nuc (când avem frunze de nuc).

Ce fel de băuturi vom găsi la Bucătăria Dealul Morii?

În primul rând, veți avea la dispoziţie apă de Comana filtrată. Apoi, vom avea apă plată și minerală, siropuri de fructe şi plante, preparate în Comana, sucuri naturale de fructe, limonadă, cafea, vin şi bere.