Detaliul Secession - Timișoara

Un nou album de ornamentică al seriei Detaliul, unic prin abordarea sa grafică, va putea vedea lumina tiparului cu susținerea ta. Achiziționând albumul în avans, vei contribui la conservarea memoriei patrimoniului local și vei sprijini promovarea internațională a unei moșteniri de prea mult timp neglijate.

148
susținători
0 zile
rămase
25.460 RON
din 22.000 RON
116%
Această campanie s-a încheiat.

Albumul “Detaliul Secession - Timișoara” este un catalog de ornamentică menit să pună în valoare patrimoniul arhitectural local.

Arhitectura Secession face parte din Mișcarea 1900, un fenomen internațional care a luat naștere la finele secolului al XIX-lea și s-a întins până la primele două decenii ale secolului al XX-lea. Această mișcare a avut diferite interpretări și denumiri: în Franța se numește Art Nouveau sau Le Modern Style, în Italia Stile Liberty, în Scoția Glasgow Style, în Germania Jugendstil, iar în Austria și Ungaria Secession. Artiștii maghiari se detașează de influența austriacă și își creează propria variantă a artei 1900, inspirată după istoria, arta și meșteșugurile populare locale. Timișoara poartă o puternică amprentă a Secessionului maghiar, având o bogată concentrație de arhitectură 1900.

Casa József Lichtfusz, str. General Ion Dragalina, nr. 19 - fotografie vs. ilustrație (de Bogdan Gărgăriță)

“Detaliul Secession - Timișoara” face parte din Seria Detaliul, o colecție de albume ce promovează diverse stiluri naționale ale perioadei 1900. Noi suntem Maria Poștea și Bogdan Gărgăriță, fondatorii editurii Intaglio și inițiatorii acestui proiect amplu. Ideea izvorăște din pasiunea noastră pentru arta și arhitectura 1900 dar și din dorința noastră de a semnala starea deplorabilă în care se află o mare parte dintre clădirile de patrimoniu.

Clădiri Secession din Timișoara, într-o stare gravă de deteriorare

În plimbările noastre, am constatat că multe bijuterii arhitecturale pe lângă care trecem zilnic stau “ascunse” de cabluri, deteriorări și vandalizări. Altele sunt renovate fără a se ține cont de aspectul original, astupând sau modificând ornamentica de pe fațadă. De multe ori, materialele și tehnicile folosite nu sunt cele corespunzătoare, neținându-se cont de autenticitatea și valoarea istorică a clădirilor. Prin albumele seriei Detaliul, dorim să atragem atenția asupra nevoii de conservare și restaurare adecvată. 

Pentru a le pune mai bine în valoare, am decis să ilustrăm fațadele și ornamentele în acuarelă, în locul fotografiilor, “restaurându-le” pentru a le reda frumusețea de odinioară.

Primul album, “Detaliul Neoromânesc - București”, scris de Dr. Oana Marinache, a apărut în urma a două campanii de crowdfunding de succes de pe platformele Startarium și Kickstarter. Cu susținerea cititorilor noștri, am reușit să facem cunoscut stilul nostru național în lume (Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, Australia, Emiratele Unite Arabe, Singapore și în întreaga Europă). Influențați de proiectele noastre, mulți dintre cei care ne urmăresc ne-au mărturisit că au început să observe mai bine, chiar să caute cu interes clădirile de patrimoniu și detaliile arhitecturale.

De la an la an, clădirile suferă deteriorări considerabile, riscând să dispară pentru totdeauna.

Astfel, albumul “Detaliul Secession - Timișoara” a venit ca o urmare firească și o necesitate de a promova frumoasele clădiri care, asemenea celor neoromânești din București, se află într-o stare avansată de degradare și riscă să dispară definitiv din peisajul urban.

Textul albumelor din Seria Detaliul este realizat ca de fiecare dată de istorici sau arhitecți locali. Mihai Moldovan, autorul textului și managerul proiectului Heritage of Timișoara, ne-a ajutat să catalogăm și documentăm clădirile Secession din Timișoara și să selectăm ornamentele și fațadele ce vor compune albumul. “Detaliul Secession - Timișoara” va fi tradus în patru limbi: română, maghiară, germană și engleză, pentru a promova patrimoniul Timișorean atât în țară cât și pe plan internațional.

Pentru a realiza acest album, unic în lume, avem nevoie de susținerea ta. Achiziționând albumul în avans, vei contribui la conservarea memoriei patrimoniului local și vei sprijini promovarea internațională a unei moșteniri de prea mult timp neglijate.

Doar acum, în cadrul acestei campanii de crowdfunding, poți achiziționa albumul “Detaliul Secession - Timișoara” la un preț promoțional: 110 RON (redus de la 145 RON). Albumul “Detaliul Secession - Timișoara” va ieși de la tipar în octombrie 2021. În aceeași lună, noi vom expedia recompensele alese de voi.

În campania noastră de crowdfunding, poți opta pentru recompensa care ți se potrivește: albumul “Detaliul Secession - Timișoara” în ediția necartonată sau ebook, cărți poștale sau printuri A3, fiind alegerea perfectă pentru orice iubitor de frumos, arhitectură, artă și patrimoniu. Doar cu susținerea ta, proiectul va deveni o realitate!