Save the Wall

Beer Wall a pornit din interesul pentru bere craft și a ajuns să creeze o comunitate în care oamenii care împărtășesc aceeași pasiune se pot susține reciproc. Când am pus bazele acestui local, nu știam încă ce potențial de a ajuta comunitatea are. Din păcate, am aflat cât de relevantă poate fi implicarea noastră doar în pandemie, când comunicarea a devenit mai dificilă și resursele s-au împuținat. Suntem o afacere mică. Încercăm să ne facem auziți și să creăm o comunitate în jurul acestei pasiuni. Tocmai de aceea, susținem producătorii locali - ne dorim să îi avem pe toți pe rafturile noastre, pentru ca oamenii să se poată bucura de munca lor. Susțineți Beer Wall pe Consolid8, un loc unic în Cluj-Napoca, de care ne vom putea bucura împreună, ajutând astfel și comunitatea producătorilor de bere craft din zonă și nu numai!

50
susținători
0 zile
rămase
20.280 RON
din 20.000 RON
101%
Această campanie s-a încheiat.

Echipa noastră este formată din câteva persoane care și-au adunat energia și și-au dedicat timp localului. Suntem puțini, dar dedicați, iar asta se vede în tot ceea ce facem.

Povestea Beer Wall a început să se contureze înca de prin  2017 când Alin Deac, din pasiune pentru berea artizanală și din dorința de a aduce o experiență cu totul nouă iubitorilor de bere din Cluj-Napoca a pus prima cărămidă a ceea ce a ajuns să însemne astăzi Beer Wall.

Alin Deac - Fondator Beer Wall

Mereu cu zâmbetul pe buze Lisa Lazăr este colega noastră  gata să facă munca în echipă să pară mai mult o joacă - “avem o echipă mică, astfel încât toți facem de toate”- ea s-a ocupat atât de partea de HR, când a fost nevoie, cât și de social media și management.

Lisa Lazăr-HR/Social Media

Amelia Pușcoiu este colega care ne-a ajutat la conturarea vocii Beer Wall, s-a ocupat de partea de marketing a localului.

Amelia Pușcoiu- Marketing

Din păcate, din cauza situației economice generate de pandemie, doi din cei mai importanți membrii (Adela și Mișu), cei din spatele barului, au fost nevoiți să părăsească echipa. Ei au fost cei care au transmis povestea Beer Wall și au oferit o experiență unică celor care ne-au trecut pragul. Sperăm să ne putem mări din nou, cât mai curând, echipa!

Alege o recompensă

NOU! Six Pack ''Totul Despre Bere”- O selecție de 6 beri artizanale, alese împreună cu Mihai de la ''Totul despre bere'', produse de berari clujeni. 

Ce este special la acest pachet? Fiecare dintre cele 6 beri va ajunge la tine semnată de către berarul care a creat-o. O ocazie unică să-ți adaugi la colecție o ediție demnă de un adevărat colecționar și pasionat de bere artizanală locală.

*Costurile de transport sunt incluse, așa că fie că ești din Cluj, fie că ești din altă parte a țării, te invităm să te alături comunității Beer Wall! 

Six Pack  ''Totul despre Bere''

 

70 RON

Accesorii (pahare, coastere, desfăcătoare de bere) ca să ai un set complet de cunoscător de bere craft.(banii adunați vor fi donați Asociației HAT DOWN)

Accesorii bere craft
50 RON

Six pack de bere craft, pentru serile chill cu prietenii.

6 Pack 
90 RON

Beer tasting 

Beer Tasting
150 RON

Vizită la fabrici de bere craft din Cluj, cu degustare, pentru o experiență autentică - și poți aduce 3 prieteni cu tine, ca să vă bucurați împreună.

Fabrică de bere artizanală
200 RON

Reducere de 20% la consumație timp de 6 luni.

20% Discount Voucher
300 RON

Bax Craft Beer (Selecție de 20 de beri artizanale de prin toate colțurile țării).

Selecție 20 de beri artizanale românești de tipul :IPA, PALE ALE, NEIPA, STOUT, BARREL AGED
400 RON

Credit pentru bere  și numele tău pe Wall Of Fame.

Credit în Bere
500 RON

Petrecere privată, all inclusive, de maxim 20 de persoane - cu respectarea normelor de siguranță împotriva virusului COVID-19. 

Petrecere de deschidere (înaintea pandemiei)
3.000 RON